miercuri, 5 aprilie 2017

Piept de pui cu morcovi la cuptor

Piept de pui cu morcovi la cuptor
Piept de pui cu morcovi la cuptor
Piept de pui cu morcovi la cuptor

Foto: Piept de pui și morcovi (la cuptor) cu ulei de măsline, oțet balsamic și sâmburi;

Ingrediente:
-piept de pui;
-morcovi proaspeți;
-oțet balsamic;
-sâmburi (alune de pădure, migdale, caju);
-sare;
-piper;
-ulei de măsline.

Dezosați pieptul de pui, crestați pielea și puneți la gătit într-o tigaie antiaderentă, fără ulei. Aveți grijă ca pentru început pielea să se afle în jos. Astfel va elibera o parte din grăsimea conținută. Gătiți pieptul de pui pe ambele fețe până devine auriu și este pătruns bine. Carnea de pui nu se consumă în sânge.

Morcovii vor fi foarte bine spălați. Nu este recomandat să curățați coaja. Scurtați frunzele morcovilor și așezați-i într-o tavă cu hârtie pe copt. Stropiți cu ulei de măsline și presărați sare. Dați morcovii la cuptor.

Când sunt copți, scoateți morcovii, îi așezați pe platou lângă pieptul de pui, stropiți cu oțet balsamic, condimentați cu piper, presărați sâmburii.

Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Doar eu

Bucătar de ocazie, fără studii în ale gastronomiei, am creat „Farfuria zilei” ca sursă de inspirație pentru voi, pentru toți cei ce măcar și o singură dată v-ați pus întrebarea: „Azi, ce pun în farfurie?” Aici nu veți găsi rețete fixe, cu gramaje măsurate și timpi calculați. Eu gătesc cu aceeași plăcere cu care pictez sau îmi decorez casa. Inovez mereu, schimb gusturi, mă bucur de savori și culori.

Farfuria zilei

Hamburger de casă (I)

Etichete