vineri, 7 aprilie 2017

Pui, dovlecei și ciuperci la tigaie

Pui, dovlecei și ciuperci la tigaie
Pui, dovlecei și ciuperci la tigaie
Pui, dovlecei și ciuperci la tigaie

Foto: Pui, dovlecei și ciupercuțe la tigaie, cu maioneză de usturoi;

Ingrediente:
-2-3 dovlecei;
-o caserolă de ciuperci brune;
-usturoi;
-ulei;
-sare;
-piper;
-verdeață.

Dovleceii se spală și se taie în felii de 1 cm grosime. Feliile se sărează ușor și se lasă câteva minute. Cu un șervet, se îndepărtează surplusul de apă care se lasă din feliile de dovlecel și se ung cu puțin ulei.

Se pune pe flacără o tigaie largă, antiaderentă. Feliile de dovlecel se așază într-un strat și se prăjesc pe fiecare față.

Când sunt gata, se scot separat și se presară piper proaspăt zdrobit.

Ciupercile brune, curate pe cât posibil, se curăță cu o perie. Dacă e obligatorie spălarea lor, este recomandat să aveți grijă ca înaintea pregătirii să le uscați.

Adăugați ulei de măsline într-o tigaie curată și uscată. Așezați tigaia pe flacără și încindeți ușor. Adăugați ciupercile întregi și aveți grijă să se rumenească uniform. Nu aglomerați ciupercile, pentru a nu lăsa apă în tigaie. 

Când sunt rumene, condimentați cu sare și piper. Presărați verdeața și serviți cu maioneză de usturoi.

Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Doar eu

Bucătar de ocazie, fără studii în ale gastronomiei, am creat „Farfuria zilei” ca sursă de inspirație pentru voi, pentru toți cei ce măcar și o singură dată v-ați pus întrebarea: „Azi, ce pun în farfurie?” Aici nu veți găsi rețete fixe, cu gramaje măsurate și timpi calculați. Eu gătesc cu aceeași plăcere cu care pictez sau îmi decorez casa. Inovez mereu, schimb gusturi, mă bucur de savori și culori.

Farfuria zilei

Hamburger de casă (I)

Etichete