miercuri, 5 aprilie 2017

Pui la cuptor cu salată verde

Pui la cuptor cu salată verde
Pui la cuptor cu salată verde
Pui la cuptor cu salată verde

Foto: Dietă de primăvară- pui la cuptor (făcut în casă) și salată, muuultă salată;

De ceva vreme gătesc simplu, fără prea multe condimente și fără rețete foarte complicate. Vreau să mă bucur de aroma naturală proprie a alimentelor, dar și de ceva timp liber.

Puiul la cuptor despre care vă vorbesc astăzi e cea mai simplă rețetă pe care ai putea să o pregătești familiei tale. Chiar dacă nu presupune efort, veți constata că este delicios.

Ingrediente:
-un pui, neapărat fericit;
-sare;
-piper;
-ulei de măsline.

Spălați puiul și uscați-i pielea cu un șervet. Într-o tavă de copt, rotundă și nu prea înaltă, așezați hârtie de copt. Așezați puiul cu pieptul în sus, stropiți cu ulei de măsline și condimentați cu sare și piper.

Puneți tava la cuptor, fără a adăuga lichid în jurul puiului. Dați focul mediu și supravegheați să se rumenească uniform.

Când e gata, scoateți puiul, scurgeți grăsimea care s-a lăsat, tranșați și serviți cu o salată.

Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Doar eu

Bucătar de ocazie, fără studii în ale gastronomiei, am creat „Farfuria zilei” ca sursă de inspirație pentru voi, pentru toți cei ce măcar și o singură dată v-ați pus întrebarea: „Azi, ce pun în farfurie?” Aici nu veți găsi rețete fixe, cu gramaje măsurate și timpi calculați. Eu gătesc cu aceeași plăcere cu care pictez sau îmi decorez casa. Inovez mereu, schimb gusturi, mă bucur de savori și culori.

Farfuria zilei

Hamburger de casă (I)

Etichete