Ciorbă de pasăre cu legume

Ciorbă de pasăre cu legume
Ciorbă de pasăre cu legume
Ciorbă de pasăre cu legume
Ciorbă de pasăre cu legume
Ciorbă de pasăre cu legume
Ingrediente:
-carne de pasăre;
-fasole teci;
-2 dovlecei foarte tineri de cca 15 cm lungime;
-2 cepe;
-2 morcovi;
-3-4 cartofi;
-2 ardei grași roșii;
-mărar;
-sare;
-zeamă de lămâie sau borș.

Carnea de pasăre se spală și se porționează, apoi se pune la fiert în apă rece, la foc iute. Se strânge spuma care se ridică, după care se domolește focul și se lasă să se frăgezească.

Ceapa se toacă în cuburi mici, la fel și morcovul. Ardeiul se taie fidelută, cartofii în cuburi, iar dovleceii se taie rondele, fără a le scoate coaja. Astfel pregătite, legumele se adaugă peste carnea care s-a frăgezit, se adaugă sare și se lasă la fiert până ciorba e aproape gata. Păstrați cartoful. Pe el îl veți adăuga mai târziu.

Dacă vă doriți un plus de gust, puteți căli legumele în puțin ulei și apoi să le adăugați la fiert. Eu prefer să trec peste această etapă și le adaug proaspete. 

Când carnea este fiartă, iar legumele devin pufoase, se adaugă cartoful și se mai lasă la fiert cca 15-20 min. 

Când cartoful este fraged, se adaugă zeama de lămâie sau borșul fiert separat. Se mai lasă la foc pentru câteva minute, apoi se închide flacăra și se adaugă mărarul tocat fin. Serviți fierbinte.
Ciorbă de pasăre cu legume
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu