Rață pe varză dulce

Rață pe varză dulce
Rață pe varză dulce
Rață pe varză dulce
Rață pe varză dulce
Rață pe varză îmi sună ca un stereotip. Cu toate astea, nu mă pot abține să vă spun cât este de dulce, de fină, de bună. Este cel mai bun mod în care am pregătit varza, vreodată.

Ingrediente:
-6 pulpițe de rață tânără;
-ceapă;
-o varză mărișoară;
-sare;
-piper;
-1-2 foi de dafin;
-cimbru;
-mărar verde;
-boia iute de ardei;
-zeama de la 1/2 de lămâie;
-un ardei gras micuț.

Pulpițele de rață se spală, se usucă pe un prosop curat și se pun la foc, într-o cratiță curată, cu pielea în jos, fără a mai adăuga grăsime. Se lasă focul mic până pulpițele se rumenesc ușor și eliberează toată grăsimea din piele, apoi se scot și se pun separat.

În grăsimea rămasă de la pulpele de rață, se adaugă ceapa tăiată mic împreună cu un strop de sare și se lasă la călit, până devine sticloasă. Peste ceapa care s-a îndulcit, se pun și pulpițele împreună cu sucul care s-a lăsat din ele și se toarnă o cană mare de apă. Se acoperă cu un capac și se lasă carnea să fiarbă.

Când carnea este pe jumătate fiartă, iar pielea poate fi pătrunsă cu furculița se adaugă și varza tocată fideluță. Se condimentează cu sare și piper, se adaugă 1-2 foi de dafin și două crenguțe de cimbru uscat. Se lasă la fiert până ce se frăgezește și varza, iar lichidul scade considerabil.

Când varza este aproape gata, se adaugă o linguriță de boia de ardei și zeama de la o jumătate de lămâie, pentru puțină aciditate. Se toacă ardeiul gras în cubulețe mici-mici de tot și se adaugă peste varză. Se potrivește gustul de sare și se mai lasă la fiert până este gata.

Când considerați că are gustul și aspectul dorit, închideți focul și adăugați o mână sănătoasă de mărar verde tocat fin. Serviți fierbinte, cu un ardei iute.
Rață pe varză dulce
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu